toamna asta nu-mi datorează nimic

îi cutreier cărările în formă de cruci
îngeri tăcuți îmi cresc din palme
se așază pe scări atârnate de cer
așteptând mângâieri

ori poate răstigniri

nu sunt îngeri îmi spui
sunt doar vrăbii
scările duc înspre cuiburi uitate unde
arlechini demodați prefac în aripi
coji din zborurile verii

dar eu știu
îngerii aceia tăcuți nu sunt vrăbii
scările sunt punți între lumile noastre

după fiecare mângâiere urmează o răstignire

în tărâmul acesta fără culori
liniștea dintre noi are gust de toamnă