Nimeni nu se întreabă de ce arborii
nu vor să trăiască în păduri,
lipsa lor de protecție este de-adreptul jignitoare,
așa că s-au hotărât să se nască răsfirați în teritoriu,
să se bucure de singurătate, nu de moarte.
Chiar dacă sunt loviți de vânt în câmp deschis
au totuși aer de vedetă, posedă o umbră atrăgătoare,
o libertate a rădăcinilor de a se înfige zdravăn în pământ
și se împotrivesc alunecărilor la vale.
Se bucură din plin de lumină și vigoare naturală,
păsările își găsesc adăpost pentru cuiburi,
ce să mai vorbim
pădurea este o permanentă atracție pentru hoți
și animale sălbatice,
o sursă de teamă pentru primejdie.
Desigur are și o frumusețe aparte
când omul e un frate bun
și nu vitreg pus pe căpătuială.
Lipsa de sinceritate cu propriul mediu înconjurător
ne alungă la periferie și nu înțelegem nimic.
Trăim cu bucuria unor câștiguri facile
fără să vedem răzbunarea iminentă care urmează,
când vom fi luați de ape cu locuințe cu tot

degeaba invocăm numele Domnului
nimeni nu ne poate salva
de la dezastrul provocat cu perseverență de noi înșine.