e unul dintre acele momente în care
nu poți fi decât bun
cu tine însuți
cu narcisul cu napoleonul cu sisiful
eroul din tabăra mai puțin învingătoare de la waterloo
poate doar o etichetă translucidă
o mână săpând cruci nesăbuinței
un genunchi îngropat o căință
nisipul acela rece prin care mișună viața
prinsă în lese și obraznică
un felinar pentru ceea ce ar trebui să vină
altul pentru un potențial scenariu
al trecutului ideal
nu poți fi decât îngăduitor
cu femeia mare nu îndeajuns de maturizată
nu suficient de piatră de uitare de mâine
prea mult poate femeie
prea mult poate apă
prea mult poate ieri
și îngădui
surâsul pueril al îngerilor
neliniștile pământului
ispitele diavolilor
tolăniți în fotolii de gheață
consumând imperturbabil marijuana
încuviințezi
gestul lui mereu neterminat
prelungindu-se în pagini opace
imaginea care coboară din
tablourile peisagiștilor
dintr-un obraz întors
prin care soarele răsare
merge în scaun să asfințească
suporți
„vina” unui Dumnezeu
care nu vede și nu aude toate
la un moment dat
înțelesurile se vor dezveli