pe dragostea cea proprie n-am acte
decât penița ce în zori aleargă;
minciuna e adusă rar pe targă,
izbind în noi din vârf de cataracte.
și lumea asta nu-i destul de largă
în ale noastre vorbe, putrefacte
cioplind culori în noțiuni abstracte
de coaja unui Ou ca să se spargă.
în întâmplarea de pe-a noastră hartă
misterul în lumină se lățea
de strig înaripat: te rog, mă iartă!
tăcerea jurământu-mi întețea,
de-a fi iubire fârâ gând de ceartă,
da-n mine adevărul asfințea