Renașterea

Am obosit de-atâta așteptare,
De-atâtea nopți în care stau gândit,
Am obosit să fiu ca fiecare
Și să mă plâng că sunt un osândit.

De azi, n-am să mai trec prin cafenele
Și nici prin birturi, jur, n-am să mai stau,
Renunț la obiceiurile mele
Și cât primesc atâta o să dau.

Sunt hotărât să iau măsuri urgente,
Să dorm, să râd, să scriu , deci să mă schimb,
Să cuceresc femei inteligente,
Să fac cumpărături sau să mă plimb.

Și fiindcă-i toamnă și mereu cad frunze,
Flori ruginii, în straturi, pe alei,
Vreau să sărut obraji și ochi și buze,
Și să mă-ntorc, din nou, printre ai mei.

Am obosit de-atâta așteptare,
De-atâtea nopți în care stau gândit,
Am obosit să fiu ca fiecare
Și să mă plâng că nu mai sunt iubit.