când strigă Lumina-n mine ca o mamă aprind oglinda,
mă ivesc între ea și umbră
cafeaua e o poftire la vorbă,
aproape om îți ling rostirea de pe limbă
cunoașterea de tine o făptuiesc în fiecare dimineață
când somnul s-a făptuit
și e deja un soi de ieri

în straie de cerneală, aproape om
mâzgălesc amurgul nopții în popasul Luminii în ziuă
caniculă poate nu, doar tu
toamna ridică din umeri când pe septembrie îl numeri
și tot cuptor

aproape om, în straie din popor,
friguroase,
Mâine mi se folosește de oase,
în ele e frigul de a fi aproape, aproape om