Se urcă pe frânghii într-un cer părăsit
provocarea o are în sânge de copil
pe scări au încercat mulți și n-au reușit
dar nicio încercare nu seamănă cu alta
și orice înălțare cere curaj.

Mă mir cum visul capătă mister
dar nu într-atât să-l urmăresc de teamă
ci mai mult cu îngăduință și speranță,
aproape încercuit
de curbele spațiului care se întretaie
cu norocul altuia în mine.

Deasupra alt cer dă strălucire la stele
până devin fiecare un soare,
la depărtări neînchipuit de mari
încât e delirant să știi,
deaceea eu cel atât de mic
privesc universul dintr-n punct
la fel cum o fac toți semenii mei
condamnați să ne stingem
fără să-i pătrundem infinitele taine.