ține-o acum în brațe pe Nora joacă-te cu
gândul ei verde, ascunde-l la tine sub limbă și
cuvintează-i ceva, idiotule, tu nu vezi că Nora și-a
învelit coapsele cu furoul ăla din zahăr că așa s-a învelit
pentru tine, doar pentru tine, Haplea ce ești
că Nora este un fel de femeie, ea care, de fapt, este doar
o bucățică de zahăr, Nora, da, Nora, chiar Nora adică cea
cu care făceai dragoste și-apoi umpleai cu dragostea aia norii până asudau
până
când creștea iarba, Haplea ce ești
Nora se scapă pe ea în cana ta de cafea, urlând lumii acesteia
plină de ghimbir și de trandafiri galbeni
că nu vrei s-o mai ai, nu pe Nora, idiotule, Haplea ce ești, nu pe Nora
ci cafeaua aia nenorocită, tu - care, de la o vreme, spui (întruna) că ai vrea
să te muți ca un melc
într-o cochilie cu miros de Paris.