am un buric negru, cred că e-al pământului
du-i
pe viitorii nepămânți la Gară
să nu aprinzi în sinea ta nici o țigară
abține-te până pleacă Trenul
să guști apoi microedenul

praful de pe văzduh îl șterg cu un pămătuf
de litere; gândacul acesta nesimțit
iar m-a simțit că sunt smintit
își acoveră urmele cu cerneală pe hârtia mea;
în sine mă smintea
și absența ta un pârț dacă dădea pe foia mea

se cheamă violare de proprietate
ce reclam; sunt doar un simplu burlac
în singurătate
și n-am
nevoie de cine să-mi așeze viața ori pe piept colac