Lumina e un început de orice
am fost la doctor, mi-a zis că am o fractură de orizont
lumina mi-e un început de întuneric
mi-e greu să-mi păstrez identitatea
în această profunzime de poeți
ce și-au dat cep la vene să scrie cu sânge propriu
se belesc de piele să-nlocuiască un ciot de hârtie

în zori alerg spre un neadevăr zilnic
mirajul de a fi e-n pletele tale, fată
hazardânde spre Niciodată
dar fiind oricând în pletele mele de gând
e noptată nemurinda cunoaștere a Binelui
în sinea sinelui

execut ostaticii otrăvitori ai minții puroiul lor
pavează căile ce mă vor
vor să-mi împrumute pasul dar Glasul
îmi strigă-n căi ce mă cobor
că-n prea târziu de mine îmi e ceasul

gheene ori rostiri dumnezeiești iubito
nu cunosc pe unde ești dar patima din mine ai lovit-o
de ferestre

îți las o nemurire rece zestre