mă scol transpirat și înecat în tăceri
de parcă am dormit cu moartea
caut un pic de soare în fereastra inimii
în fapt o cale să-mi păstrez diminețile
și bucuria aceea de a călca pe valuri
ca pe o cărare de nori ce duce la lună

ascult toamna cum îngălbenește frunzele
și pământul cum își astâmpără seceta
îmi scutur fiecare picătură de ploaie de pe suflet
ca de pe o cămașă de zale crescută din piele
apoi dansez copacii ca pe o iubită eternă
în care acum își fac cuib păsări de gheață

și totuși
parcă în ciuda tuturor înghețurilor viitoare
primăverile vor naște muguri peste lume
iar fluturii albi și nătângi ai amintirilor
vor amesteca tristețile cu bucuria înfloririi