Să nu m-aștepți când toamna își ascunde
Surâsul în gutuia din ferestră
Că-n stepa andaluză, Rosinante
Mai scurmă-n umbră, la nesăbuința noastră.

Romeo a plecat să-ncerce el otrava
Că nici pumnalul nu își mai încape în prăsele
Mi-s orele trecute, iar eternitatea
E ca o mască tristă într-un alai de iele.

Credeam că am să plâng, dar ploaia
Cu lacrimile ei m-a-mbărbătat
Cu toamna asta am să-mbrac toată Golgota,
Și-n urmă las trecutul dezbrăcat.

Nu am cuvinte când sunt lângă tine
Nici sentimente nu mai am. Sunt sterp și sună-a gol,
Mi-e teamă? Poate că îmi e, dar nu știu cine
M-așteaptă. Și în moarte am plecat să-i dau obol