cuvintele tale nu mi se absorb în sânge
sunt vorbe de clacă de și puiul de înger pleacă
spre depărtări în unul mine dumnezeu
mă rog mie gândul în prinos să-mi fie
îmbătrânesc în fiirea sângelui vin
ruginii miasmul îmi coace fantasmul
de a-mi fi unul singur mine dumnezeu

abia de mai pășesc,
încălțat în văzduh
un vierme în mine roade
nici microterapia luminii nu dă roade
pe imacularea hârtiei

în nefiind
pe unde oare oi fi
sunt stăpân pe puțin
și la moartea mea se va zâmbi
și se va râde