cine-ntreabă
spre ce răsfrânge spațiul o chemare
cine se caută pe cine găsește

fluture spionând sincopa culorii infinit
bătaie de aripă transfugă mângâie sufletul îngropându-i uitarea
copacul foșnește în rădăcină fracturata-i lumină
fără smerenie alungă bondarii și-i pedepsește în frunză

anemică este
tumba de înger în clepsidră poate întoarce destinul
unde-i scânteia cine întreabă lumea ce fuge în mine mă ascunde
la vedere mozaicuri bizantine nevăzute
ridică smerite domuri în celule
absurdul blufează și rugul și linia dreaptă
dosar al dizidenței pe-o ferigă înscriu cu degete boante
în robă de sac măiestria își locuiește esența
fără să-ntrebe și fără procură

cine întreabă
spre cine îndrept fulgerul care mușcă identități de paradă
cine mă cheamă acum când festin de polen astral
mă deconspiră
nu mai pot să ascund universul în crisalidă

asta e
simplu și comun ca și mâna ce respiră epiderma
pictându-ne pe dinlăuntru galaxii
asta și sunt când îți freamăt în palmă chiar de spațiul se dilată
până dispare

cine mă-ntreabă de nu se găsește va trebui adresa s-o scrie sub piele
și să mă cheme
alo prezent în clipa diafană ce impregnează firea
în cine știe care spațiu rătăcit sub limbă
unde când spre ce transpiră efemerul învelit cu-o veșnicie
unde...

aici am fost întotdeauna chiar dacă lumea
mă caută pe-afară!