1.

suntem trei în același vis, căpitanul, un locotenent și infirmiera
ea ne pansează pe toți în timp ce noi ne uităm la chipul ei
și la alte chipuri/ mama, sora, iubita,
clișee ușoare și călduțe ca în filmele americane. și totuși aș putea
jura că și mama e acolo, da, așa e în vise,
nimic controlabil.

2.
nanny a plecat.
oricât de lungi ni se par orele ca tranșeele din
care nu poți ridica capul decât pentru o secundă,
nu am îndrăznit să adorm.

visele sunt țevi de eșapament ale mașinilor
de intervenție ascunse adânc în creieri.
când luminile se sting,
asta vreau și eu de fapt,
încă o pătură sub care să mă ascund.

sau să privesc de după draperiile de organza de acasă
petele maronii -galbene ale orașului
ca și cum aș fi într-un avion vechi din care

cu fiecare milă străbătută mai lași ceva în urmă
și speri ca atunci când aterizezi
o să mai fie ceva întreg în tine.
*

m-am gândit o zi și o noapte la reciclare,
atunci. cum ajungi să transformi totul
în momentele în care ți se pare că ceea ce ai nu mai e suficient.
mai mult oxigen, dați-le mai mult oxigen,
așa le vorbea bolnavilor, nanny, în spitalele de campanie
presărate ici și colo,

și să stea confortabil.

de fapt, dați-le tot.
aer, suflu, speranță / fiole cu antibiotice/
anticoagulante/ benzină pentru aprindere, luați-le armele pe care
dorm,
nu-i lăsați să se îngroape de vii.

și toată energia aceea care se transformă în cuvinte
ca norul de electroni în jurul nucleului,
în jurul capului tău ne ajută să spunem,
da, mâine va fi mai bine.

3.

sunt
călătorii care încetează brusc, când te trezești și vezi
că orașul te așteaptă
cu armele îndreptate împotriva ta
cu toate fântănile arteziene oprite
și zgomotul de roți electrice al liniștii îți străbate corpul uitat
în patul uriaș.

probabil așa ne-ar plăcea să ne vedem când murim
plini de resemnare și dragoste, cu o urmă de suferință
în colțul gurilor, gândindu-ne că

ceva, poate ea, ne așteaptă dincolo. cu rănile toate pansate,
cu oxigenul ca un gaz alb umflându-ne pentru totdeauna venele.

dar când crezi că o să afli răspunsul, vine soarele ca un glonț
și spulberă tot, iluzie, vis.
iar tu rămai tot timpul
ca ziarele de la kaufland
în zonele care trebuie permanent drenate si curatate.

și astepți senzația .

da, azi e mai bine, da, azi totul pare mai frumos, tot ce n-a apucat să
moară se transformă încet sub ochii tăi .

precum câinii care nu încetează să latre, cumva, neutru, la mașini, la oameni, la case.
nici nanny n-o să se mai întoarcă, așa e in vis, nimic
care să vindece, să ofere confort,
doar supunere și putere,
cel mai aproape de pace și înțelegere
între pernele pline de puf și albe.