cu vinovăție
pe lânga gardul spitalului de nebuni
revin mereu ca ucigașul
aruncându-mi ocheade cu sărmanii aceia
dându-le indicii mărunte
dorindu-mi să afle dar
fiindu-mi frică să mărturisesc
că ei sunt acolo din cauza mea
bărbați în pijamale
ies dintre copacii uscați cerându-mi țigări
tata fuma BT avea pijamale de poplin
nebuna străzii îmi spunea șoptit
ce frumos curge apa, auzi?
iar eu fugeam îngrozit în curte
n-aveți o țigare, vă rog frumos
iar eu îmi jur că n-o să-mi dezlipesc mâna de pe gard
și-o să-l las să mă atingă dacă vrea
Marlboro fumați?
ce-o fi
și strâng mai tare degetele pe sârma verde
acum o să mă muște, acum o să mă lovească, acum o să mă prindă de mână
mulțumesc, foc aveți, mă iertați
poftim, păstrați-o
de ce sunteți aici?, risc eu
el își rânjește gingiile cu subînțeles și pleacă
e nebun, murmur
se duce șoapta mea ca șarpele printre vreascurile căzute
se lipește pe paltini pe tencuiala coșcovită pe granitul aleilor
făcându-le mai gri și mai înghețate
sunteți cu toții nebuni, strig
iar lumea mea le strigă garduri din plasă împletită verde
și adevăruri pe care ei nu le pricep
toți, până la unul, sunt aici din cauza mea
fiindcă fugeam în curte îngrozit
când ea îmi spunea
cât de frumos se-aude apa curgând.