Omul acesta,
Bietul,
Pe nimeni nu ascultă.
Bea!
Și bea cu-o sete nebunească,
Iar dacă vine noaptea
Și n-a ajuns beat-turtă,
Își reîncepe treaba
Cu-o forță diavolească.
Are întotdeauna
O minte aburindă,
Văzând în fața lui
Schelete defilând
Și printre ele,
Parcă,
Ieșind dintr-o firidă,
Zărește și pe-al lui
În hohote
Râzând.
La intervale scurte
De limpezire
Rară,
O bucurie densă
Și plină
I se-arată,
Credința lui în dânsul
Chiar dă pe dinafară
Și dacă vrea să bea,
N-amână niciodată.