agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-09-24 | |
Țigară de pământ
țigară de bere și multă tăcere expir suflu cu fum către un sentiment chircit de durere zâmbitoare agățat cu unghiile de stânca cu valuri de piatră voal cu picioarele goale lipite de piatră aproximație resemnare murmurând ”Nu mă doare, nu mă doare...” absurd pășind pe vârfuri hipnoză bâjbâind după un verb fascinație a ermeticului dus unde dus? pe dealuri în sus... Privesc cu ochi de șomer spre Homer și apoi, prin fum, spre ceasul placat cu aur de 18 k pe care îl port la mână se deschide, se mărește brusc, înspăimântător, mă cuprinde, paralizat, sub cupola lui, devin doar unul din cele 23 de rubine ale acestui ceas uriaș, automatic, care trebuie întors de 15 ori în fiecare seară dacă nu miști încheietura minții... și strig cu ecou de sub această cupolă: O tu, celălaltule sex al meu semenul meu... semănătoarea mea cu peronul pe partea dreaptă, nedreaptă, o tu, inconștientă punte dintre Pe ici și Pe colo, și anume prin părțile esențiale, tu, mosc de zibetă, nucleu dur al atomului Chanel No 5. Oh, tu, Eu-le al meu de sex diametral opus și sedus de sex pantocrator revoltat și revoltător ascultă-mă când îți zic că neputând cuprinde cu mintea tot ceea ce locuiește ființele, am încercat să le simplific să le privesc ca pe niște recipiente de carne ambulante, ca pe niște rufe ude care refuză odihna la soare, foșnete înlăcrimate fluturări apăsate de oboseală amurguri în miniatură... am încercat să le privesc așa însă curând nu am mai putut cuprinde cu mintea nici măcar spaima aceea ubicuă care le face să se miște mereu, să foșnească, să privească cu ochi de gheață peste umăr la mine, urmăritorul lor curând am înțeles că voi plânge de dorul lor al semenilor mei, al ființelor umede, simplificate până la sânge de ce trebuie să știm cine suntem? care este piesa lipsă fără de care, în absența acestui răspuns, nu ne putem trăi viața? cum ar trebui să fim ca să suntem? Domnul respirațiilor? Re Stau? Iată, Pământul e deschis, marea e deschisă, cerul e deschis, Soarele s-a deschis și el. Intră! Aruncă-te! Și rămân. Stau. Re Stau!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate