când atât de generoasă te-ai oferit
să-mi ridici templu secunda ta de pace
eu soldatul universal ce nu putea dezerta
din nesfârșitul său război cu viața
căram în spate cicatrice toate rănile lumii

n-ai fost decât o boabă de strugure
pe care-n acea toamnă târzie târzie
când bruma singurătății-mi mușca din oase
iubirea mea flămândă a strivit-o între dinți
de atunci zi de zi mustul sorbit
mi se prelinge pe suflet și se preface-n vin
de aia umblu mai toată vremea beat
și îngerul îmi cântă de inimă albastră