agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-09-26 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Între mamă și fiu, nepotrivirea-i totală, ingrată, mai ales dacă-i unic feciorul și-adult, el e ultimul bărbat pe care ea ar vrea să-l dea gata, cu eleganța, cu farmecul ei de demult. Când mama, ușor, pe marginea patului meu se lasă, după ce și-a scos din picioare șoșonii ei uzi, din tristele-i buze, aud întrebarea cumplit de duioasă: "Ce-i cu tine, băiatul meu? De ce nu m-auzi?" Dar nici duioșia asta nu stoarce răspunsu-așteptat, până când, ca dintr-o prăpastie mă extrag, încă viu, bolborosind: "Toate-s în regulă...și-apropo, arăți minunat!" Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mamă și fiu. Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate că ea, pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme și-a frânt?... Mă ascund în clișee: "Hai calmează-te! Ce va fi, vom vedea!" Ar fi multe de spus, dar mi-e milă de ea. Nu mai scot un cuvânt. Între noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar al înstrăinării de sine, de ceilalți - nu-l putem traversa. Mi-e imposibil să trec pe umerii mamei prea lungu-mi calvar, când chiar și pe umerii mei abia dacă-l mai pot îndura. Incerți pot fi doar tații, dar mama - totdeauna adevărată, nimeni în lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu. Mama, venind doar în vizita strict măsurată, iată crima nevinovată a nemilosului fiu! Peste ani, cu căință târzie venim la movilițele lor de pământ invadat de verdeață, și-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim toate câte n-am putut să le spunem în viață.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate