Un zburător, ca o săgeată
În slobod iureș, năzdrăvan,
Ca o fantasmă-naripată
Porni-n albastrul ocean.

Elicea-i cântă ca o strună...
Privește:-n cântecu-i sonor,
Spre soare,-n vuiet de tribună,
Pilotul se avântă-n zbor...

Și-acum, în albăstrimea mută
Scânteie mândrul avion...
Elicea cântă nevăzută
Același cântec monoton...

Apoi - zadarnic ochiul cată
Căci prin ochian zărește doar
O zare limpede, curată,
Și-un ocean făr' de hotar...

Iar jos, sub arșița de soare,
În pâclă deasă, fără vânt,
Mulțimi de oameni și hangare
Strivite-s parcă la pământ...

Și iar din neguri se-nfiripă
Un viu, nepământean acord...
Aproape-i minunată clipă
Și faima tristului record !

Pân' la pământ puțin mai este...
Dar iată... vuietul cel surd
Fu întrerupt fără de veste
De-o liniște, un vid absurd...

Și fiara cu elici sfârșite
Porni ocol după ocol...
Un reazim, stinsele orbite,
Degeaba cată-n spațiul gol !

...Aripile-i pe șes, departe,
Încovoiate-s crengi de de pom...
Și-n sârmele mașinii moarte
Mai moarte-s mâinile de om...

De ce în zboru-ți, ca vultanii,
Te-ai înălțat fără temei?
...Leoaica dulcilor pierzanii
Să-ți zvârle-apoi ocheada ei?

Sau în elanu-ntreg al firii
Ființa ta s-a mistuit ?
Gustând plăcerea prăbușirii
Motorul singur l-ai oprit?

Ori mintea-ți fuse otrăvită :
Căci te-ai văzut în zbor turbat
Ducând cu tine dinamită
Pământului însângerat ? !

1910 - ianuarie 1912

Traducerea M. Djentemirov și M. Calmicu
Din volumul Versuri alese 1956