E semn că se schimbă ceasurile,
își plimbă acele invers, din răzbunare
și acel zvon că timpul se întoarce la origini.

Oasele mele-s asemenea crengilor uscate
iar genunchii nu vor să creadă,
își uită îndoiala-n articulații.

Voința ne-ngăduie lupta, îi pune sceptrul,
mâinile deschid porțile galbene
să treacă trăsurile toamnei.

Tu așezi norii în ele și-i plimbi
cu brumele dimineții pe roți,

de poemele iubirii caută femei de ploaie
să le mângâie pe coapsele fine
ca pe scrisul unor vechi manuscrise.