Nu ocoli Gândirea, Bertrand!
Ea nu e urâtă, nici grea
Tot așa cum nici numele tău nu e Melchisedec
ci Bertrand, cum ziceam.
Nu te purta ca un mitocan.
Uită-te la ea și după ea:
E frumoasă, cu pasul ușor,
invit-o la masă, vorbește-i de-amor,
ia-o cu tine în dormitor.

Căci nu Gândirea e de vină pentru chinurile tale Bertrand
Deși, nici eu nu cred ce spun acum,
(când singura rimă din minte-i ”săpun”).

Deși stau pe marginea unei prăpăstii
privind în gol, în jos, în hău, în beznă
privind cu ochii și urechile și cu nările
ca să văd ce vreau să spun...
și-n loc de asta spun...
Săpun!

Așadar: Drum înfundat!
Dubla a doua:

Începuse să mi se cimenteze în minte imaginea lumii în care m-am ivit
ca un noian întunecat de negânditori
ca o apă neagră și înghețată,
în care nu trebuie să te îneci...
dar nici agitat nu-i bine să fii...
Ești atât de absorbit de singurătate,
de egoul tău îndurerat și jignit din pricina nașterii
de eșecurile pe care le înregistrezi în acțiuni care de fapt nu te interesează
pe care nu mai vrei să le gestionezi,
de care ai vrea să scapi ca să poți zbura așa cum zburai înainte de naștere,
ca norii,
încât te întuneci,
devii bombănitor, ursuz
și asta îți poate înghiți mintea Bertrand dacă mă mai auzi
ani cu duiumul, până în ziua aceea în care simți
că nu mai vrei nimic altceva decât să joci table în spatele blocului.
Însă, uite, eu astăzi, cam pe la jumătatea vieții,
am primit un telefon.
Era tocmai telefonul acela la care mă gândeam adolescent
când îmi spuneam că, dacă există strălucire în mine,
atunci se vor găsi la un moment dat și niște ochi care să o vadă.

Sigur că asta nu e o poezie perfectă Bertrand,
și nici măcar poezie nu este,
dar când mai vii pe aici să citești
amintește-mi ce-ți spun
amintește-mi de unde vii, de unde vin,
și ce vrei să spui, să spunem...
că unde ai ajuns știu și eu
văd și eu.

”Se vor găsi niște ochi” visam...
și uite că s-au găsit. Chiar s-au găsit!
Una dintre ființele mele mârâie printre dinți
”preatârziupreatârziu”
și asta pentru că noi, Bertrand,
prietene al meu francez dintr-o Franță de Sus,
luăm prea în serios Timpul
prea în serios Timpul.

El seamănă atâta de bine cu Eternitatea,
(care era mama noastră înainte de naștere),
încât noi îl credem un fel de copil al Ei...
încât noi aici, născuți,
mânjiți și apoi șterși și iar mânjiți
de sânge,
din lipsă de repere,
din lipsă de beatitudine, de extaz, de prea plin, de dracu să mă ia dacă înțeleg ceva,
noi aici, Bertrand, îl luăm în serios,
ne îmbrăcăm cu el, ne închinăm lui, ni-l punem la mâini, pe pereți,
învățăm să citim, să numărăm, să murim,
să ne gândim la lumânări și rânduieli, la prescuri, la întreceri,
să privim la nori gândind ”Trecut-au anii”
și lacrimi curg șuvoi pe numaiplânge
dar el nu este ceea ce ni se prezintă.
Timpul e orice altceva, dar nu o Eternitate în miniatură, Bertrand...

O spirală, un ciob plutitor de spirală,
o serpentină poate
dar el nu poate înlocui ceea ce ni s-a luat prin naștere.
Asta, și nu Gândirea, te doare, Bertrand.

Poate că timpul este o serpentină
Dar Eternitatea nu e o Serpentină mai mare
și nici totalitatea serpentinelor care îmbracă muntele
și nici Muntele nu este.

Eternitatea se uită la Timp
cam cum s-ar uita acum galaxia Alpha Centauri
la serpentina drumului de țară pe care te duceai tu desculț la școală,
copilule ce ești și nu mai ești.


Așa că degeaba te gândești tu că Gândirea e grea și rea și-ți face buba la cap
și că mai bine în loc de Gândire ai avea un televizor
sau un antivomitiv.
Nu Gândirea îți face buba la cap ci...
Ci ce?
Nerăbdarea. Aceasta.
Un motor supraturat este aceasta.
Un motor care înghite de 10 ori mai mult combustibil decât are nevoie.
Care își arde supapele
și-și devorează sâmburele propriei inimi.

Iar vrei să pleci
iar dai din cap a lehamite.
Dar eu nu mai am lehamite tinere francez.
Sunt liber să-mi cânt prohodul în ritm de tango,
cu măcănit de rață, cu râgâieli, pe fondul sonor al telejurnalului de seară...
Există lucruri mult mai odihnitoare decât confortul mental.
Nu trebuie decât să iei piciorul de pe accelerație,
ca să poți auzi telefonul.

Mă sună cineva.
Te sun eu în 5 min.
Pa!

(iulie 2015, noaptea)