pașii mei rătăcesc
călcând neștiutori gândurile mele

plutește-n eter o muzică plăcută oricui
izvorând dintr-o sursă amplasată
într-un loc nedepistabil

un zâmbet îmi blochează buzele pe fața-mi senină
concomitent cu imaginea chipului tău apărută
să mă-mbrățișeze deodată
cu fericirile plimbării singuratice

privirile-mi scrutează stelele

mâinile-mi încrucișate pe piept
ascund un trup ușor de imaginat
cu un chip ce se poate mimetiza

de ce oare cumătra vulpe
păcălește binevoitorul urs

n-are rost o plimbare mai lungă

visările cu ochii deschiși îmi sunt îndeajuns
și
ca orice muritor de rând ce-și dorește să fie iubit
mă-ntorc spre casă tot cu ochii pe sus
aiurind pe fondul muzical
tot cu mâinile pe piept

mă-ntreb de ce n-or mai fi cântând greierii

m-aș așeza pe-o bancă
dar e ocupată de niște haine lepădate
cu intenții necunoscute
așa că reiau traseul

casă
dulce casă

scot cheile