agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-10-03 | |
Nu se întâmplă nimic
fără să iubești limba îndrăgostită de cuvinte încă de la nașterea lumii. Mai frumoase decât purtătoare de lumină parfumate precum florile raiului sub un alt soare cu plete de aur. Toate lucrurile rămân sub un semn, timpul se mută într-un alt spațiu, nopțile și zilele cresc după stele și călătoresc cu ele nimeni nu este liber ori constrâns, respirăm bunăstarea ca pe un har divin. Sâmburii germinează, cresc pădurile dese pământul este plin de rod. Se desfășoară evenimentele cu ochii deschiși nicio întâmplare nu vine cu răni peste lume, toate au tainele lor care umplu mai târziu golul. * * * Mângâierea din vorbe căpătă mirosuri tomnatice, prin așteptare trec venele sângerânde ale răbdării ca într-un loc unde nu se întâmplă nimic și se teme de orice mișcare străină. Eu stau cu nervii sufocați de o tăcere mai lungă decât pielea pe care mi-o apăr dar ce este firesc rămâne-n obișnuință și tot ce-i mai natural și mai bun dacă din ochi ai vedea mai departe și orizontul ar avea porțile deschise. Poate să facă omul ce i se cere când este închis în cercuri de alții, să țină umerii drepți de bucuria împlinirii? * * * Prea concret ori prea general nu este iubire să se cearnă, doar o grije-n plus ce le înnopta privirea făcându-i de gheață. Nici nu știu încotro să mă duc. Prea încercați ori prea comozi se înșeală singuri cu iluzii mai prospete decât vechile neșanse. * * * La fel nicio lipsă de înțelegere nu dă de bănuit doar teama de sine crește mai mare în zile deșirate pe nisipuri de vânt din care vor apare serile oarbe. Un cearcăn de lună cu ochi bănuitor visează lumina. Alunecă repede un bolovan spre noi și trezește râsul altora din răsputeri. Diminețile ies din izvoare. * * * Plin de noroc nu m-am născut dar nici fără, deloc, mai cețos decât muntele și mai limpede decât apele sale, mai des sunt fructul ce te hrănește și iubit de tine mai copt decât el. * * * Totul este clar ca o bună dispoziție, cu bucuria ce crește în zâmbetul femeii când se ivește iubirea. Ea se îmbracă la fel cum copacul în frunziș primăvara și dorul ei înflorește orice floare de dor. Dar anotimpurile trec, soarele pe cer le ajută, odată cu ele ne adâncim în gânduri cum înfrunzește propriul nostru gând cu dorul de azi, cuvinte de mângâiat pe frunte și de privit dulce somnu-i. * * * Rămân ca un vultur ce-și ocrotește cerul după ce se scutură norii privește mai vioi cum se îmbată pământul. Și cum se înfiripă viața. Am o încrederea ce mă roade prin sânge, coline cu salcâmi se perindă, împrăștie arome pe vale. Știu că voi trece. Sunt mai bucuros decât orașul care mă pedepsește, nimic dureros, doar c-o tăcere mai apăsătoare decât piatra șlefuită în cruce.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate