Sunt acela născut într-o carte,
Am ca mamă cuvântul iubirea,
Și crescut de tristețe departe,
Între pagini să-nvăț nemurirea.

Dar în calea-mi citirea greșită,
A gustat și cuvintele moarte,
Și căzut pe o cruce-adormită,
Încă ard de durerea din carte.

Și așa am trecut veșnicia,
Sunt o boltă ce-albastră se scrie,
Printre stele-mi creez poezia,
Cu lumină, cuvânt și magie.

Dau poruncă sfințitei atingeri,
încruntata-noptatului cer,
Să mi-o poarte pe aripi de îngeri,
Lângă poarta pierdută în ger.

Am găsit într-un vers mângâierea,
Ce-ntâmplarea mi-a dat-o confuză,
Mă-nfioră în carne dogoarea,
Și m-aplec spre izvoru-i de muză.

Bat în poartă tăcută stăpână,
Intr-o noapte dorita de miri,
O eclipsă mă poartă de mână,
Sunt pe pragul eternei iubiri.