Aș rămâne-n culisele verii târzii
Dacă timpul ar sta și de vorbă m-ar ține
Să brodez tot ce-a fost peste tot ce va fi
Ocolind drumul înstrăinării de mine.

Ce oglinzi se deschid înăuntru-mi nu știu
Și amân să privesc de îmi e cu putință
Mi-e călduț să mă mint: nu-i târziu...nu-i târziu
Irosire naivă de timp și voință.

Nu mă pierde din brațe, nu mă risipi
Și acceptă-mă-așa și impas și durere
Mă sărută pe frunte de rece-mi va fi
Mai apoi, mă închide-n frânturi de tăcere.