E beznă nesfârșită și nu sunt zări senine,
Frumos e încă cerul purtând cenușa lui.
Iar cei ce în cetate cerșesc plângând o pâine
Nu știu nici până astăzi de mila nimănui.

Și-i stinsă vocea gloatei... Peste canal nu zboară.
Pesemne-n somnul Nevei demult s-a mistuit.
Cumplită e chemarea: Doboară! O doboară!
Dar nu trezește milă în valul adormit...

Pe cerul de cenușă lumina zării ascunde
Palatul, vechi de Iarnă, ușor i-a-nverșunat.
Și-n turn ostașu-n negru nimic nu va răspunde
Căci zorile, departe nici nu s-au arătat.

În zori, el va întinde de sus, un paloș falnic,
Peste genunea apei întunecat privind,
Cu gloata nemiloasă el va lupta zadarnic,
Și va pierii în luptă cu basmul vechi în gând...


18 octombrie 1905

Traducerea M. Djentemirov și M. Calmicu
Din volumul Versuri alese 1956