Tu, dorule, să te grăbești,
E în curând apusul lumii!
Ai fruntea grea și- mbătrânești...
Se-afundă pașii-n carnea humii.

Tu leagă-i mâna c-un cuvânt,
Iubitei mele-n fuga-i crudă,
Coboar-o-aicea pe pământ,
Căci nu vrea cerul să m-audă.

Aici, să-i amintesc de tot.
Să simtă dragostea-ncepută,
Căci gura asta de netot,
De dor e seacă, rece, mută.

Să-i scald pe palme corpul ei
Și să-l îmbrac în versuri calde,
Din multe pagini de femei
Doar în a ei, pământul arde.

Și dacă nici acum nu poti,
O să mă las de scris în humă,
Am să mă-nalț ascuns de nopți,
Unde chemarea mă îndrumă.

Voi sparge-n ceruri poarta grea
În mii de cioburi reci, de sânge.
Și dacă n-am să dau de ea,
Albastrul bolții îl voi stinge!

Eu nu te las din nou să-mi iei
Iubirea fragedă din mine.
Alegeți alta din femei,
Că-ți plânge cerul de rușine.