S-au topit mai multe clipe odată cu lumânarile aprinse
aduse de acasă
până ce fumegând s-au stins lângă crucea de piatră,
dar altceva mai mult ce puteai face
decât să scapi câte o lacrimă.

Se apropia o altă moarte
și tot convoiul era scufundat în aerul greu și negru,
ziua se poticnise în durere
dar totul a trecut ca o datorie împlinită
cu sufletul răvășit.

În inimă am simțit fiorul de teamă
ce face să te îndepărtezi,
să-ți umpli golul din gânduri
cu o lumină albastră, ce lasă memoria liberă
pentru întâmplările care vor veni
în orașul în care te-ntorci
cu umbra deșertăciunii sfârșitului.