fericirea aceea mi se lipise de tors
nu mă descălțam de secunde în nicio noapte
ți-era foame de timp
îmi întindeai sinceritatea vetustă
iubirea care zăcea sub o sterilă crustă
contaminam lumi de alabastru
cu ultrasentimente/gust de pere
vorbe tăiate în vestul dintre un iepure
și două rupte emisfere

eram încântată de nevederea surdă
pipaiam Eufratul cu toate simțurile opulent
fericirea de atunci nu mai are gustul
ceasului de împrumut
ne iubim pe iarba vie când între noi
s-a lasat bariera
șerpii casei ne trec peste mână
atât cât să lărgim inima
pentru o iubire care fălfâie
drapel al zilelor ce cresc

număr frunze