vântul
în straie de hoinar
lipește privirea de fiecare dimineață
îmbrățișare mută
ca-n vremurile când trenul luneca
fără întârziere
pe ambele sensuri ale primăverii
iar noi ridicam halte
la umbra fiecărui sărut

plouă cu tine
pe aleea sufletului ornat cu magnolii
le sorb lacrimile de pe tulpina udă
gândindu-mă că poate înfloresc în irisul meu

dincolo de ploaie și vânt
liniștea-mi alintă timpanele
ca simfonia a noua
într-o zi de primăvară

poate Beethoven
a desenat oda bucuriei
cu degetele sufletului
pe buzele pianului
la fel de fericit
cum am fost
în ziua când mi-ai sărutat visele