Toamnă ești cam șugubeață!
O lacrimă, dimineață,
S-a prelins, un râu micuț,
Pe obrazul lui Dănuț.

Licărind, alta-l încearcă.
Când a vrut un pod să treacă,
I se duse rostogol,
Pe un spin, lângă picior.

Spinul n-avu tresărire.
Cu un soi de gârbovire,
Þintea solul resemnat,
Că de toamnă s-a uscat.

Lângă el, o pălămidă,
Găzduiește o omidă,
Până când un vrăbioi
O-nghițise unu, doi!

Gogoman, posac, cuminte,
Uscățiv, doar cu un dinte,
Un gândac bătrân, cu fler,
Văzu nori flotanți pe cer,

Suspin, freamăt, urâciune,
Plânse de amărăciune,
De hazardul din huceag,
Și-a rămas pe loc, beteag.

Ațipise de durere,
Iar singura mângâiere,
E rigidul de susai,
Strâns de el, doarme ca-n Rai!