de noi sperarea-i de acum tardivă
din noi își ia și dragostea concediu
din tot ce-a fost fac noaptea un compendiu
și luna e în ceruri o olivă

sub slavă ploaia pică în asediu
tăcută da-n pământuri guralivă
de-n gură de îți pică-a ta saliva
spre-a stinge un interior incendiu

odăii mele leneș habitaclu
îl țes din lemnul cel metaloid
și ființând în gură-am gust de acru

surparea cea din rău de tot voind
mă-mbătrânește taina-n nimbul sacru
pe-obrazul de perete, șiroind