mă strecor uneori
afară din mine
alerg descălțat
pe ogoarele semănate proaspăt
de piciorul tău mic
ca un dans de lebădă

și nu mai vreau să mă-ntorc acasă
în pielea mea e-atât de strâmt
n-am loc să te inspir larg
să-mi umplu plămânii
goi de dorul tău
să-mi țin respirația până îmi bați
cu tocul sandalei în pragul tâmplei
apoi să mă înalț plutind
spre insula noastră misterioasă

am încetat să mai citesc
Robinson Crusoe
m-am săturat de Vineri
și de toate zilele în care nu ești
goală pe plaja sufletului meu

vreau doar să mă scufund în abisul oceanului
căluții de mare să-ți deseneze conturul
enigma atâtor generații
să prind între degete nisipul de aur al sânilor mici
să-l las să-mi lunece printre degete
dintr-o mână în alta
fără să risipesc vreun fir

poate n-o să mă găsească
niciun Sherlock Holmes
n-o să mă descopere
niciun Cousteau
să rămân și eu o enigmă

mi-am dorit atât de mult
să naufragiez pe Atlantida
paradisul pierdut în infern
regăsit azi
pe talpa sărutului tău