răcnesc fiori prin mine, e noaptea cea de groază
s-a stins și lumânarea de veghe în biserici
oftează-n neputință un rai în ochi himerici
apune printre inimi simțirea cea vitează.
vestesc o suferință curajul și cu lașii
iar luntrea-abia încape s-aducă-n lume of
bostani sunt la tot pasul, încalț pe lume pașii
ce făuriți îs vrednic din coajă de cartof.
și supărat pe moarte, că se-mbăiază-n vin
duc teama mea cea mare - hălăduind pădurea -
în o bomboană mică, în dar de Halloween
și tot rostesc palavre în sinea mea aiurea.
fragil adie viața, de toamnă greu atinsă,
de dragostea iubirii, încet pe ea prelinsă