și aș suna-o la o adică
i-aș spune că vreau până la urmă
o discuție sinceră între patru ochi
așa ca-ntre două persoane mature
ca-ntre doi amici vechi prieteni din copilărie

fără ifose fără ocolișuri fără amânări
i-aș vorbi mai întâi despre kamikaze
(hei tu ce părere ai?!)
despre celulele provizorii ce mă compun și
cum de sunt eu atât de împăcată cu ele că
nu le-aș da pentru nimic în lume

despre templul în care niciodată nu intru
fără să fi ieșit măcar un centimetru din pământ
despre gradele mincinoase de-afară
despre cozile la sentimente
iubiri ratate din prea mult zel

despre felul în care obișnuiesc să-mi
înscenez viața cum îmi leg șireturile
în formă de „X” cum îmi miros pielea
îmi storc sângele și-mi spăl obrajii
(și da e o vocație de-a mea)

că îmi place scrisul mic (mi se pare mai interesant)
că în lipsa pernei mă culc pe litere
până când în stern cresc crucile ca la ele-acasă

că îmi leg spaima în lesă o duc constant la plimbare
în parcul de mucegai lângă cetate. acolo doarme bufnița ridată
nu deschide ochii. vorbește doar. voi fi sigur și mâine

în fine aș invita-o simplu la o bârfă
așa ca-ntre două dame bine coapte frustrate
fiecare în felul ei specific
cu două-trei kilograme în plus poate
cu resentimente... fără...
hei tu cât mă mai ții în ofsaid?!
vino odată ETRAOM
mor de curiozitate