Într-o lume arămie, sub castani chiar la apus
Răscoleam cu pașii rari amintiri de astă vară;
Auzind în ritm de folk cum suspină o chitară
Mă cuprinse nostalgia vremurilor ce s-au dus.

Revedeam înfrigurat alte farmece autumnale
În care indrăgostit urmăream făptura blondă
Ce cu ochii negri galeși și surâs de Giocondă
Întorcea sfioasă capul aruncând priviri letale.

Ca un hoț se furișa insistent vântul complice
Sub a ei rochie largă și intuind coapsele fine
Fantezia mea stârnită suia incet făr' de rușine
Spre un tanga vaporos ce ca frunza o să pice.

Năzuind să mă lipesc de–al său fierbinte șold
In galopu’ închipuirii, precum un obscen satir
Doream un sărut lasciv și într-un efemer delir
Să-mi apropii bărbăția de un femeiesc imbold.

Dar vai, brusc apostrofat de o damă arțăgoasă
Ce îmbrâncită m-a descris ca bețiv și impotent,
Mă întorsei neconsolat la un deprimant prezent
Și-am oftat bacovian: vine o brumă nemiloasă!