Nevrând să fiu un înger,
De cer să fiu legat,
Mi-au dat un dos de fulger,
Și-un chip de renegat.

De-atunci, în orice noapte
Când cerul doarme stins,
Îmi consolez in șoapte,
Eternul meu învins.

Mi-au pus o stea pe frunte,
Și-un nume-nsângerat,
Un sceptru din cuvinte,
Și timp de îndurat.

Cobor prin noaptea mută,
Prin somnuri muritoare,
În vise așternută,
E teama lor ce doare.

Le las ușor pe gene,
Izvoare de cuvinte,
Și două mari refrene
De aripi să-i alinte.

Și multe guri senine,
La margini de adâncuri,
Cu aripi scrise-n mine,
Se-nalță-n pure cânturi.

Sunt multe vieți lumină,
Ce noaptea mea străbate,
Privirea-o port bătrână,
Și-a mea singurătate.

Am să gasesc un vis,
Cât inca mai sunt teafăr,
Să las un dor ce-i scris,
Pe buze de Luceafăr.