a bătut cineva la mine în poartă
prea târziu ca să pot deschide
prea devreme ca să fiu acasă
dar am deschis o ușă ferecată
să privesc încă o dată
cum umbra celei care m-a ucis
de mai multe ori
cu altă armă de fiecare dată
îmi cere surâsul înapoi
cel pe care l-a pierdut când era fată
de o mie de ori

poți să bați mereu la mine în poartă
chiar dacă stau la masă
nu sunt eu
e umbra celui pe care l-ai mai ucis
o dată
și-ncă o dată
aproape mereu
de câte ori ți-a împrumutat câte-o părticică
din suflet să te încălzească

de mâine am să plec

nici măcar n-am să mai pun zăvorul la poartă
o iau cu mine

și-am s-o las descuiată
să poată trece vântul prin ea
să bată
de fiecare dată
doar și vântul
te mângâie la fel ca o fată