când arse de vii sunt vlăstare ale neamului tău și se
deschide cu jale pământul să-nchidă în el vieți netrăite
când atâtea suflete se zbat între viață și moarte în chinuri
cumplite când cele mai grele lacrimi ale lumii în hohote se
preling pe obraji de părinți disperați ești îndreptățit să
mă-ntrebi cum pot să scriu poezii de iubire...

poate sunt un mutant sincer să fiu îți spun când mama tata
zăceau în sicriu pe masa din odaia curată la priveghi
singur în noapte n-aveam lacrimi să plâng ghemuită durerea
plângea în adânc și pornit eram pe scris poema lor de
iubire morții i-am răspuns cu poezii de dragoste de vis
de curat de zbucium ca și acum în numele vieții și poate
așa mi-am făcut scut din teama ce-o simt că ce e dincolo
eu nimica nu știu...

la viața mea am avut julituri înțepături tăieturi deget
strivit metatarsiene frânte dureri percepute cu trăirile
vârstei dar toate au devenit bagatele când un bulbuc
de smoală topită a sărit pe mâna cu care scriu acum s-a
lipit sfârâind pielea și carnea doamne nu-i durere mai mare
mai înfiorătoare ca durerea arsurii e singura care ți se
pune pe suflet și-a fost doar puțin tocmai că știu auzind
de proporția arsurilor lor empatic sufetul meu s-a chircit
la aproape de rău...

deschid rana acum și mă dor vârstele lor arse pe rugul
aprins de sistemul venal...
ce poate fi mai sfâsietor decât șoapta buzelor arse
a adolescentului "nu-i așa mamă că n-am să mor?"
și-a murit... îndreptățit unit tineretul a ieșit pe
străzi să-și manifeste durerea mânia dar...

aceleași forțe oculte ce-au transformat România în teatru
experimental al manipulării maselor s-au infiltrat iar cu cozile lor de topor
cănd visteria e plină când FMI-ului nu-i mai suntem
datori când cât de cât timid atacăm sărăcia să ne
destabilizeze din nou...

leatul meu și-a turnat vlaga în creuzetul construirii
bun rău sistemul cum a fost tot ce-am făcut a fost
în dor de mai bine și-acelor forțe nu le-au plăcut...
se știe ce a urmat... avântul se vede-n ruine...

ca intr-un serial horror văd parcă scris... "va urma"