Să te exprimi în versuri când îți vine
Ca să comunici lumii ce gândești
Este ceva ce nu poate oricine
Dar e și-un mod în care să trăiești

Și nu-i nimic mai pur și-nălțător
Decât un vers care-a țâșnit deodată
Și-apoi , vin după el, altele-n zbor
Să plece pe-a comunicării poartă

Purtând în ele gânduri și simțiri
Însă și experiențe de succes
Pe lângă sentimente și trăiri
Pe care muzele ni le-au ales

Și ni le-au dat în dar să le dăm viață
Punând în ele stropi de poezie
Cu care sufletul se mai răsfață
Într-un amurg plin de melancolie

De-aceea versul care năvălește
Nu-i scris să impresionez neapărat
Pentru că pur și simplu el țâșnește
Când nu mai poate fi încătușat