Băiatul meu, vânt nebun de mai,
nedormit de trei nopți,
cu un bagaj mic în mână,
nehotărât și fără țigări.
Așa arăta băiatul frumos,
întâlnit într-o gară tâmpită,
devenit, fără voie,
din străin, în tovarăș de drum.
Pasagerii credeau că suntem iubiți,
dar Alexandru ( așa îl chema, am aflat până la urmă)
credea că suntem prieteni.
Eu știam că suntem străini,
dar speram să am ocazia să le dau dreptate pasagerilor.
Dormea pe mine puturos,
ca un copilaș plecat cu mămica în vacanță.
Se mai trezea, din când în când,
să-mi mai ceară o gură de apă,
să mă mai invite la o țigară,
fumată pe ascuns în baia trenului,
să vadă pe unde am ajuns.
și se culca la loc, băiatul frumos.
îl mângâiam pe păr ( avea unul bogat, până la umeri),
îl pupam, în somn, pe frunte,
iar el tresărea.
îi plăcea.
Ne comportam de parcă ne știam de-o viață,
deși ne cunoscusem acum patru-cinci ore,
inr-o gară tâmpită.
Băiatul meu, vânt nebun de mai,
somnoros, cu părul pe spate,
mi-a cerut numărul de telefon,
la sosire, și nu m-a mai sunat de-atunci.