Se-ntoarce de unde n-a fost,
mușcă din mărul discordiei și se erijează în făcător de pace,
în geometria lui unghiurile de vedere sunt obtuze.

Poartă armura de revoluționar,
întunecă tot ce a fost și caută lumină unde nu este,
ce-i subțire nu trece prin el
se-ndoaie ca hârtia.

Dacă totul se-ncurcă iese înafară basma curată,
poartă pe umeri poveri închipuite
și se laudă cu ele,
scapă cu imaginea nepătată.

Nu-i da importanță prefă-te că nu-l cunoști
cercul în care te învârți să-și închidă ușile,
deschide sufletul cum ai deschide ferestre
pe unde intră lumina și ciripitul păsărilor,
nu-i timp de așteptare trebuie învățat din mers.

În miezul problemei nu-i punctul terminus
nici numărul acela irațional,
doar o căutare nesfârșită.

Un univers infinit în alt univers similar
într-un timp de o seamă cu el,
te poți înțelege și tu ca parte
că exiști numai o clipă prin care te mântui.