Adorm aiurea la răscruce
Copacii secerați de gânduri
Privesc ei nemurirea dulce
Iar frunzele foșnesc în rânduri.
Iubirea e o floare ce răsare
Al ei lin foșnet încă mă trezește
Aș da orice să mai privesc o floare
Și chipul celei ce aievea netezește
Acele numeroase dintre trepte
El pomul ce pădurea îl așteaptă
Să mai adorm, apoi să mă îmbete
Foșnetul frunzelor ce mă iubesc în șoaptă.