iluzia unui mit viclean șarpe fruct oprit
coborând din neștiut de departe de demult
suflet viu din clorofilă am pulsat prin rădăcină
să mă ‘nalÈ› înspre lumină până te-am înmugurit

când îl întrebam pe zeu de eram tu ori erai eu
umbră falnică în soare într-o zi de sărbătoare
sacru fir între păcate să scapi de singurătate
pom al vieții-n răsărit din tine m-ai înfrunzit

credulă-n al tău cuvânt adiam mândră în vânt
ne-am făcut foto sinteză dar tu gândeai la geneză
îmbrăcai culorea mea doar să îți ascunzi sămânța
mi-ai sorbit perfid căldura până s-a schimbat natura
ne iubirăm prin toți porii până au plecat cocorii
pe mine mă ia rugina tu te-ascunzi sub rămurea

în zadar te chem te strig noaptea-mi este tot mai frig
încerc să te È›in de mână atingerea ‘È›i-este brumă
curând se plinește anul ești și fruct ești și vicleanul
mi-ai băut tot soarele mi-ai mâncat tot verdele
îți scuturi de mine coama și te vaiți c-a venit toamna
iară eu eu uscată printre surate și fără identitate

heeei și acum nucule nuc ce mă fac unde mă duc