agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-11-21 | |
ne apropiem cu toții de sfârșit
capul sfârșitului e tare, ca o nucă bătrână îl vom întoarce pe toate părțile și părțile lui se vor termina atunci când murim se spune că trebuie să ne agățăm privirea de ceva viu și să lăsăm ceva în el ceva care se va deschide la auzul unei melodii de pe altă planetă tata mă ține în spatele urechilor îmi prind picioarele de el ca de niște garduri puternice care-ar rezista unor vânturi boreale aș vrea să închizi ochii puțin, spune singurătatea noastră nu are nici ochi, nici oase de asta pielea trebuie să caute câinește un os care s-o țină în loc s-o proptească de sine sau măcar să-i promită că n-o s-o ia la vale odată cu casele odată cu pietrele apei mama mă ține deasupra brațelor ei căldurile corpurilor noastre se încolăcesc una pe cealaltă aș vrea să ne privim așa cum suntem, spune oamenii țin în ei foarte mult praf și foarte multe gâlme de nisip pe care le dau afară când plâng dar oamenii plâng prea puțin și durerea lor rămâne înăuntru și se adună într-o coamă de portocală când se închide lumina nimeni nu se gândește că ea nu poate reveni la loc nici măcar ea nu se gândește că poate muri la un moment dat totul e o mare pană de curent, gândesc ei, și adorm la gândul că somnul îi va aduce mai aproape de stâlpii de telegraf și luminile romantizate ale mașinilor când te apropii de sfârșit totul se duce la vale mâinile tale tremură în bătaia vântului casele alunecă dintr-un colț în altul, ca un cub rubik ochii tăi nu se mai văd, pe brațul mamei nu mai bate căldura și venele tuturor încep să semene între ele cauți în toată agitația asta un singur lucru viu de care să-ți agăți gândurile dar toate lucrurile vii fug de lângă tine căutând ceva mai viu de-atât sfârșitul poate părea un aspirator de cameră de hotel care aduce poezia la suprafață sacul ei se umple de viață ca o pungă de aer un banc de pești care înoată neștiut deasupra oceanului
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate