povară de omăt de poartă munții
naintea mea se-ntinde nea pe foaie
încet de litere, scribal cad ploaie
din gândul supt din țâța caldă-a frunții.
sub falduri ne-ncetate de odaie
petrec în visul meu strămoși, cărunții
un cerșetor își numără mărunții
de rugăciune-s îmbrăcat în straie.

înnemurirea clipei care vine
m-oi îmbăia neîncetat în rugă,
Lumină în esențele divine.
sub carul răsturnat de buturugă
am învățat să te iubesc pe Tine
în toate să îți fiu precum o slugă