îți vine să crezi te-aș fi urmat oriunde
bolborosind poeme barbare
în casa de bolnavi mărginită de mare
și atâtea himere desprinse din fum
ding-dang ca o secundă precară
sau pe holurile reci unde fluturi hoinari
săvârșesc dansul împerecherii
și căderea aceea îmbrățișată
sau se sinucid lovindu-se cu toată puterea de zid
cu o frenezie teribilă și greu de închipuit
unde asistentele blonde se înfrățesc
cu bolnavii firavi printre ace fiole și garouri
unde mă simt mai acasă decât nicăieri
și unde miroase sub tălpi a uitare

ni s-a promis o plimbare pe faleza de piatră
pe care să mergem târând fiecare cu o sfoară
gândacul lui
sau să mergem năuci în șir indian
legați de perfuzii aproape hipnotic
mărșăluind cu grijă
să nu strivim umbra celui din față
și mâinile noastre vor ninge pe dig
un murmur de valuri un cântec de cuc

cum ne petrecem pe coridoare de sticlă...
a trecut vremea în care ne scoteam unul la altul
ochii cu câte o bucată de scoică ciobită
așa bolnavi cronici de floare și zmei