nu știu
dacă am reînceput să te iubesc pentru că
afară plouă plouă
nopțile cresc hipertrofic
umezeala metastazează singurătatea
și mucegaiul
ierburi otrăvite perene
mă feresc de mine
ca de o vedenie
și fug tot fug
dau de lumini imperfecte
ce nu ascund taina de dincolo de oase
nici măcar chipuri înstrăinate
înserarea asta necontenită fără limită nici pudoare
e unicul ambalaj cu mecanism ermetic
prin care cu greu găsești
drumul către tine
și știu
sunt aproape sigură
am nevoie de o transfuzie
un transplant
o regăsire
vezi tu
dragostea asta e o durere surdă-sâcâitoare
aproape fiziologică
nu mă lasă să uit că exiști